Principală » 12.03.2024 Anunț Concurs – Inspector principal ân cadrul Direcției siguranța navigației, dirijarea traficului și pilotarea

12.03.2024 Anunț Concurs – Inspector principal ân cadrul Direcției siguranța navigației, dirijarea traficului și pilotarea

A N U N Ț

cu privire la condițiile de desfășurare a concursului

pentru ocuparea funcției publice vacante

în cadrul Agenției Navale a Republicii Moldova

În conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice vacante prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 201/2009,  Agenția Navală a Republicii Moldova anunță concursul pentru următoarea funcție vacantă:

Direcția siguranța navigației, dirijarea traficului și pilotarea

1. Inspector principal – 1 unitate

Informația necesară:

Denumirea autorității publice: Agenția Navală a Republicii Moldova

Sediul autorității: mun. Chișinău, șos. Hîncești, nr. 53, etajul 5, bir. 511.

Direcția siguranța navigației, dirijarea traficului și pilotarea.

Funcția publică – Inspector principal

Regimul de muncă: Luni – Duminică. 12/36

Scopul general al funcției: Asigurarea respectării cerințelor de siguranță a navigației în porturile Republicii Moldova prin executarea formalităților de intrare/ieșire în/din port, supravegherea siguranței navigației si respectării ordinii in Complexul portuar Giurgiulești și dirijarea circulației navelor în porturile Republicii Moldova.

Sarcinile de bază: 

  1. Executarea formalităților de intrare/ieșire în porturile Republicii Moldova a navelor ce arborează pavilionul Republicii Moldova și pavilioanele altor state.
  2. Supravegherea în regim continuu a siguranței navigației si respectării ordinii în Complexul portuar Giurgiulești.
  3. Dirijarea traficului navelor în porturile Republicii Moldova.
  4. Asigurarea interacțiunii cu serviciile costiere conexe în situații de rutină și excepționale.

Condițiile de bază pentru ocuparea funcției publice vacante în cadrul Agenției Navale a Republicii Moldova:

  • deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
  • are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă – superioare, de licență în domeniul  transportului naval, tehnice, juridice;
  • în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a), b) și f) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
  • nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate;
  • domiciliat în una din localitățile limitrofe cu Complexul portuar Giurgiulești.

Experiență: cel puțin 1,5 ani experiență profesională în domeniul transportului naval maritim sau fluvial sau domenii conexe, experiența în serviciul public constituie un avantaj.

Cunoștințe:

  • Cunoștințe practice și teoretice despre nave și exploatarea navelor, obținute prin programe de pregătire profesională, precum și despre prevederile legislației naționale și convențiile internaționale din domeniu;
  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniul transportului naval;
  • Cunoaşterea practicilor naţionale şi internaţionale în domeniu;
  • Cunoașterea limbii engleze nivel B2, cunoașterea altor limbi de circulație internațională constituie un avantaj;
  • Cunoştinţe de operare la calculator  Word, Excel, PowerPoint, Internet.

Abilități: de lucru cu informația, analiză și sinteză, elaborare de  acte normative, soluționare a problemelor de complexitate înaltă, consultare, instruire, prezentare, comunicare eficientă, lucru în echipă, de exercitare autonomă a sarcinilor de serviciu.

Atitudini/comportamente: integritate, lipsa manifestărilor de corupție, respectarea interesului public, desfășurarea activităților în mod etic, liber de manifestări de corupție, respect pentru drepturile omului, nediscriminare și egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; inițiativă; perseverență; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).

Salariu de funcție: de la 10580 lei (brut) potrivit Legii nr. 270 /2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (plus adaos lunar în valoare de 20% și adaos pentru performanță pînă la 10%).

Bibliografia în baza căreia vor fi formulate întrebările pentru concurs la funcția de inspector principal

  1. Legea nr. 158 /2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  2. Legea nr. 599/1999 pentru aprobarea Codului navigației maritime comerciale al Republicii Moldova;
  3. Legea nr. 176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova;
  4. Hotărârea Guvernului nr. 413/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea Sistemului de informare și monitorizare a traficului navelor maritime;
  5. ORDIN MIDR nr. 67/2022 cu privire la aprobarea Cerințelor minime pentru escală în porturile și cheiurile din Republica Moldova și a Formularelor de notificare a sosirii și plecării din port/chei, a listei de echipaj, a listei de pasageri;
  6. Legea nr. 13/2023 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL), astfel cum a fost amendată;
  7. Hotărârea Guvernului nr. 441/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranța navigației maritime;
  8. Hotărârea Guvernului nr. 723/2023 pentru aprobarea normelor și standardelor privind examinarea tehnică a navelor de navigație interioară și de recunoaștere a societăților de clasificare de navigație interioară;
  9. Hotărârea Guvernului nr. 862/2023 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la normele aplicabile în scopul facilitării traficului maritim internațional;

Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă/prin e-mail „Dosarul de concurs”, care va include:

  • formularul de participare (anexa >>>>click aici<<<<);
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • documente ce atestă experiența de muncă;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere privind absenţa antecedentelor penale. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);
  • documentele care atestă prestarea voluntariatului, în cazul în care candidatul consideră necesar.

Notă: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare).

Termenul limită de depunere a documentelor pentru participarea la concurs este – 01 Aprilie 2024, ora 17-00.

Adresa poştală a ANRM: MD-2028, mun. Chişinău, șos. Hîncești, 53, etajul 5, bir. 511.

Persoana de contact: Școlnîi Angela, telefon: (022) 731396, e-mail: info@narm.md

Informaţia despre data şi ora probei scrise şi a interviului va fi plasată pe pagina web a Agenției Navale a Republicii Moldova www.narm.md, precum şi va fi adusă la cunoştinţa fiecărui candidat admis la proba scrisă sau la interviu prin telefon sau mesaj electronic.

Comisia de concurs își rezervă dreptul de a respinge candidații care atestă lipsa reputației ireproșabile, precum și a altor condiții.