Principală » Comunicare » 12.12.2025 Parlamentul a aprobat aderarea Republicii Moldova la două convenții maritime internaționale

12.12.2025 Parlamentul a aprobat aderarea Republicii Moldova la două convenții maritime internaționale

În ședința plenară din 12 decembrie 2025, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat două proiecte de lege ce vizează aderarea țării noastre la instrumente internaționale importante în domeniul transportului maritim și al protecției mediului.

Este vorba despre:

  • Protocolul din 2002 la Convenția de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor acestora;
  • Convenția internațională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii cauzate de poluarea cu hidrocarburi de consum (BUNKER).

Aderarea la Protocolul de la Atena (2002) introduce un cadru juridic privind răspunderea transportatorilor maritimi față de pasageri, inclusiv obligația de asigurare și posibilitatea pasagerilor de a solicita despăgubiri direct de la asigurător, în cazul unor incidente produse pe mare.

Prin aderarea la Convenția BUNKER (2001), Republica Moldova instituie un regim clar de răspundere civilă pentru prejudiciile provocate de poluarea cu combustibil de propulsie, consolidând mecanismele de prevenire și compensare a daunelor asupra mediului marin.

Adoptarea acestor instrumente se înscrie în Programul Național de Aderare la Uniunea Europeană 2025-2029, capitolul „Politica de transport”, și este în concordanță cu standardele Organizației Maritime Internaționale și cu cadrul de reglementare al Uniunii Europene.

Agenția Navală a Republicii Moldova va aplica, în limita competențelor sale, prevederile acestor convenții, în conformitate cu cadrul legislativ național care urmează a fi aprobat pentru implementarea acestora.