Vineri, 6 martie 2026, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o vizită de lucru în sudul țării, care a inclus și Complexul portuar Giurgiulești. Programul a cuprins ambele componente ale complexului: Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești și Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde au fost abordare subiecte ce vizează rolul strategic al porturilor în dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
În cadrul vizitei, șefa statului s-a familiarizat cu activitatea portuară și cu perspectivele de modernizare a infrastructurii din zonă. Discuțiile s-au concentrat pe valorificarea potențialului celor două porturi din Giurgiulești ca puncte cheie pentru comerțul exterior al țării, precum și pe oportunitățile de creștere a exporturilor și de consolidare a conectivității logistice a Republicii Moldova.
La ședința desfășurată în incinta Portului de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, președinta Maia Sandu s-a întrunit cu reprezentanți ai Agenției Navale a Republicii Moldova și ai Î.S. „Portul Fluvial Ungheni”, operatorul portului. În cadrul discuțiilor au fost prezentate viziunile privind dezvoltarea portului, precum și informații actualizate referitoare la volumele de mărfuri operate. Totodată, au fost abordate aspecte legate de procesul de lucru în Complexul portuar Giurgiulești și măsurile aplicate pentru asigurarea siguranței navigației în zona portuară.
Un subiect important a vizat dezvoltarea Portului de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, inclusiv prin extinderea acestuia pe râul Prut, în vederea consolidării rolului strategic al portului în infrastructura de transport a Republicii Moldova. În același context, au fost evidențiate oportunitățile de dezvoltare a sectorului transportului naval și a infrastructurii portuare.
De asemenea, în cadrul vizitei, Președintei Maia Sandu i-a fost prezentată activitatea Centrului de dirijare și monitorizare a traficului navelor, element esențial pentru gestionarea și supravegherea traficului naval în zona portuară.
Vizita a reconfirmat importanța strategică a Complexului portuar Giurgiulești pentru dezvoltarea transportului naval, creșterea capacităților logistice și sporirea siguranței operațiunilor portuare din Republica Moldova.


