În perioada 25–26 februarie 2026, Agenția Navală a Republicii Moldova a participat la cea de-a 16-a reuniune a Comitetului Tehnic privind Transportul pe Apă și Multimodalitatea, desfășurată la Lisabona, Portugalia.
Evenimentul a fost găzduit de Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA), în cooperare cu Secretariatul Permanent al Comunității Transporturilor, și a reunit parteneri din Balcanii de Vest, state observatoare (Georgia, Ucraina și Republica Moldova), precum și reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene și ai organizațiilor internaționale.
Discuțiile au vizat implementarea Planului de Acțiune „Next Generation”, orientat spre modernizarea transportului naval și dezvoltarea multimodalității în regiune, cu accent pe siguranța maritimă, performanța de mediu, digitalizare și alinierea la standardele UE.
În cadrul reuniunii au fost prezentate noi instrumente de asistență tehnică și mecanisme de finanțare oferite de EMSA, DG MOVE și Banca Mondială, menite să sprijine reformele din sectorul naval.
Directorul adjunct al Agenției Navale, Vadim Pavalachi, a evidențiat importanța participării Republicii Moldova la aceste platforme de cooperare regională, subliniind necesitatea valorificării sprijinului oferit pentru implementarea eficientă a acquis-ului european.
Totodată, a exprimat aprecierea pentru suportul acordat de EMSA în cadrul proiectului BCSEA II, unde Republica Moldova a valorificat integral oportunitățile disponibile, precum și pentru sprijinul continuu al Secretariatului Comunității Transporturilor în proiectele aflate în derulare.
Participarea la această reuniune contribuie la consolidarea cooperării regionale și la accelerarea alinierii sectorului naval al Republicii Moldova la standardele europene.

