Agenția Navală a Republicii Moldova anunță participarea Directorului Adjunct, Vadim PAVALACHI, la Prima Reuniune Internațională a Ofițerilor de Conformitate ai Registrelor de Nave, organizată în această săptămână la Malta de Global Centre for Maritime Sanctions Monitoring (GCMSM), în parteneriat cu United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC) și Consiliul de Securitate al ONU.
Evenimentul, deschis oficial de Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Turismului al Maltei, Ian Borg, și de Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Lucrărilor Publice, Chris Bonett, a reunit reprezentanți ai registrelor navale și ofițeri de conformitate din 37 de state, experți ai ONU, reprezentanți ai instituțiilor UE și specialiști internaționali în guvernanță maritimă.
Reuniunea și-a propus consolidarea eforturilor internaționale pentru implementarea sancțiunilor Consiliului de Securitate al ONU în domeniul maritim, prin analiza vulnerabilităților sistemice ale registrelor navale la nivel global, precum: reînmatriculările suspecte, verificarea insuficientă a istoricului navelor, structuri netransparente de proprietate, lipsa controalelor adecvate privind comportamentele cu risc ridicat pe mare și limitările de monitorizare.
Participarea delegației Republicii Moldova subliniază angajamentul țării noastre față de transparență, responsabilitate și aplicarea standardelor internaționale în domeniul siguranței și securității maritime, în contextul modernizării și alinierii cadrului național la bunele practici europene și internaționale.
„Cooperarea inter-registru este esențială pentru menținerea integrității sistemului maritim global. Republica Moldova acordă o importanță deosebită mecanismelor de verificare, trasabilitate și control, în special în ceea ce privește prevenirea utilizării abuzive a pavilionului și monitorizarea comportamentelor de risc înalt”, a declarat Vadim PAVALACHI, Director adjunct al Agenției Navale.
În cadrul reuniunii, UNODC a prezentat progresele Proiectului MUSE, finanțat de Uniunea Europeană, care urmărește dezvoltarea capacităților de implementare a sancțiunilor maritime ale ONU, inclusiv prin îmbunătățirea proceselor de reglementare și verificare în registrele navale. Proiectul va fi implementat în cooperare directă cu GCMSM, recent înființat la Valletta.
De asemenea, evenimentul a oferit GCMSM oportunitatea de a avansa inițiativele privind creșterea standardelor globale de due diligence, îmbunătățirea verificării proprietății reale, dezvoltarea unui sistem comun de referință pentru navele cu risc ridicat și promovarea unui mecanism internațional de schimb de informații între registrele navale.
Grație Proiectului european Maritime UN Sanctions Enforcement (MUSE), implementat de UNODC cu sprijinul Uniunii Europene, a fost creată o capacitate dedicată consolidării aplicării sancțiunilor maritime ale ONU, în special prin instruirea și asistarea registrelor navale. Proiectul oferă statelor posibilitatea de a-și îmbunătăți procesele de verificare, analiză și monitorizare a navelor, în conformitate cu standardele internaționale de guvernanță și conformitate maritimă.
În cadrul acestei inițiative, Agenția Navală a obținut acces la platforma IORIS (Information Sharing Platform) – un instrument digital securizat, lansat în 2018, dedicat schimbului de informații maritime între autorități, organizații și centre de coordonare. IORIS reprezintă o platformă neutră, fiabilă și ușor de utilizat, concepută pentru a asigura comunicarea și cooperarea operațională într-un mediu criptat.
Platforma permite analizarea, planificarea și coordonarea operațiunilor maritime, oferind utilizatorilor capacitatea de a transmite și primi, în timp real, informații operaționale privind o gamă largă de amenințări maritime. Prin conectarea autorităților naționale și a partenerilor internaționali, IORIS contribuie la gestionarea eficientă a riscurilor emergente și la consolidarea unui mediu maritim global sigur și predictibil.
Participarea Agenției Navale la această reuniune reflectă determinarea de a contribui activ la consolidarea unui sistem maritim global sigur, transparent și predictibil, precum și la prevenirea riscurilor asociate eludării sancțiunilor internaționale.


